Azi e miercuri, maine e joi. Si daca maine e tot joi ca si saptamana trecuta, vreau sa fac ceva diferit. Maine cant. Sau nu. Mananc. Mananc cartofi copti la cuptor presarati cu sare si piper. Sau nu. Merg la munca. Sau nu. Ma uit la un film. Sau nu! Citesc vreo carte…indiferent care. Sau nu. Raman in pat toata ziua si ma uit pe pereti. Sau nu. Merg la o plimbare. Sau…infinite nu-uri pe care nu le pot insira acum aici. Mintea mea. Mintea mea e o plasa de prins pesti de orice fel. Sau nu. Inafara de pesti mai gasesti si un crab, o sticla veche sparta sau chiar un papuc. Creierul meu e o sursa de energie care imi provoaca durere de cap. Acum scriu, in urmatoarea milisecunda gandesc. In a mia parte a milisecundei am un kilogram de idei in cap. Aleg ideea cea rea din lipsa de concentrare. Ideea cea buna a sfarsit uitata pe undeva in spatele cefei si candva va fi scoasa din sertarul cu idei uitate si prafuite. Astept. Privesc. Mintea imi e confuza de tot felul de lucruri pe care le-as face la kilogram daca s-ar putea. Superfemeie, asta ar trebui sa fiu. Sa gatesc, sa spal, sa calc, sa fac curatenie, sa fiu grijulie, iubitoare, ascultatoare, intelegatoare etc. – toate la un loc. Substanta otravitoare imi provoaca nebunie. As vrea sa fiu cu adevarat eu, acea eu pe care o simt in oasele mele, dar nu pot! Sunt Mara, am 24 de ani si sunt un cocon. Fluturele care poate voi deveni a si incetat sa mai existe in clipa in care am zis ca „Nu voi fi niciodata perfecta„. Speranta. Simt ceva in departare: un miros dulce de zahar vanilat ce imi inspira bucurie. Sunt in curs de transformare, un pseudo fluturas de culoare albastra. Ea, el si inca putini imi inspira ceva. Voi lupta. O sa-mi leg mintea de un stalp, cu un carlig o voi agata de trupul meu si o sa imi revin. Eu sunt mintea mea. Ea face ce zic eu. Mintea mea se numeste „Curcubeul incomplet”. Maine mintea mea e de culoare verde ciudat. Ceea ce trebuie sa fac e sa traiesc.
Life is a puzzle 